6 februarie, a doua zi de calificări, ar fi trebuit să joc în a doua rundă. M-am trezit dimineață pregătită să-mi încep ziua de meci, cu rutina specifică.

Verific știrile. Cutremur în sud estul Turciei, 7,8 grade pe scara Richter.

Îmi continui rutina fără a da importanță prea mare acestei știri. Meciurile trebuiau să înceapă la ora 10, dar cu o zi înainte plouase toată după-amiaza, așa că se mai amână cu o oră. Mă duc a doua oară la sală să mă încălzesc, sunt pregătită mental pentru meci. Verific din nou programul. Încă o oră. Cu 10 minute înainte să plec, îl sun pe arbitrul principal să fiu sigură că nu se mai întârzie meciurile. Mă anunță că se anulează meciurile pentru ziua de azi din cauza cutremurului. Evenimentul începe să ia amploare. Întreb alte jucătoare ce informații au. Unele dintre ele au auzit că este alertă de tsunami la noi în zonă, că se așteaptă un alt cutremur la fel de mare. Panică. Multe întrebări. Încerc să-mi continui ziua într-un mod normal. Merg la masă cu o slovenă, mă întorc în cameră și deschid laptopul. Simt că se învârte camera cu mine. Poate amețesc. Se mișcă perdeaua, să fie alt cutremur? Continui ziua. Mă duc la antrenament, mă duc la sală, așteptând decizia organizatorilor care întârzie să apară. Urmărim știrile. Avusese loc și al doilea cutremur, cel pe care îl simțisem. Multe victime. Catastrofă. Turcia este în doliu. Deja se auzea că se poate anula săptămâna de turneu. Decizia organizatorilor apare abia la ora 20. Turneul se anulează. 

Ce voi face? Poți să iei cea mai bună decizie pe loc? Sau ar fi mai bine să aștepți până a doua zi dimineață?

Care sunt opțiunile? Să merg acasă următoarea zi sau să aștept următorul turneu, programat tot aici? Dar avem vreo garanție că se va organiza turneul de săptămâna viitoare? Ce alte variante de turnee sunt? Pe zgură, în Europa, nu avem nicio variantă. Singura, peste două săptămâni, ar fi două turnee în Argentina. Dar nu îmi permit să merg acolo. Decid să aștept până a doua zi…

7 februarie, astăzi trebuie să iau o decizie. Întâi hotărăsc să merg la club, să vedem ce spun organizatorii și să mă antrenez. Celălalt grup de jucători români pleacă mâine, fetele de la hotelul meu așteaptă următorul turneu. Ajungem la club. Arbitrul principal nu are încă nicio decizie din partea ministerului și a ITF-ului și nu ne promite nimic. Vorbim cu directorul turneului. Este foarte optimist și crede că se va juca săptămâna viitoare. Merg la antrenament, joc un set și decid după acest antrenament că cea mai bună opțiune ar fi să mă întorc acasă. Dar ce opțiuni am în continuare? Pot să joc un turneu pe bani în Dubai săptămâna viitoare, dar nu sunt înscrisă. Trimit mail cu o cerere pentru wild card. Mă anunță că toate wild card-urile sunt deja date. Oare am luat cea mai bună opțiune să mă întorc acasă sau trebuia să rămân și pentru următorul turneu? Mă gândesc că pot să mă întorc la turneu peste câteva zile dacă se va ține. Numărul victimelor este în creștere. Spre seară ajunge la aproximativ 7.000.

8 februarie, sunt în zborul către Istanbul. Mă întorc acasă.

Îmi amintesc că am trecut prin multe aventuri de-a lungul carierei. Am să vă povestesc câteva dintre ele.

La 16 ani, participam la un turneu de juniori în Israel. Era luna noiembrie. Eram la acel turneu cu o colegă din România și antrenorul ei. Primul turneu se terminase, ne aflam la al doilea. Eram în hotel și auzim mici bubuituri, credeam că sunt focuri de artificii. Ne uităm pe geam, o mamă alerga disperată cu copilul în brațe. Coborâm în recepție să aflăm ce se întâmplă. Explodase o rachetă la 5 kilometri distanță de hotel. Organizatorul spune că va trebui să ne mutăm la alt hotel, într-o zonă mai sigură. Începuse războiul în Israel. De acasă, părinţii decid să ne schimbe zborul să ajungem în siguranță, ne retragem din turneu unde aveam de jucat o finală de dublu. În aeroport era nebunie, dar reușim să plecăm și să ajungem acasă. 

În 2019, eram în Alabama împreună cu partenera mea de dublu, Gabi Talabă. Tocmai ce jucasem finala la dublu, iar următoarea zi aveam zborul de întors spre casă la ora 8 dimineața. Doar că în acea seară, se anunța vreme rea. Stăteam la o familie foarte drăguță, care ne-a dus la un meci de hochei pentru a sărbători finala pe care o jucasem. Ajungem la casă și îmi pregătesc bagajul, Gabi rămânea în America, doar eu trebuia să zbor a doua zi. Se anunța un zbor lipsit de aventuri, aveam două conexiuni pentru a ajunge în Europa. Doar că în timpul nopții, suntem trezite pentru că era emisă o avertizare de tornadă ce se apropia de locul în care stăteam. Așteptam cu sufletul la gură împreună cu familia și urmăream să vedem pe unde va trece tornada, dacă va fi cazul să ne adăpostim. Din fericire, n-a fost cazul, iar tornada s-a risipit înainte să ajungă la casa noastră. A doua zi mă trezesc pregătită pentru un drum lung spre casă. Ajung în aeroport pentru primul zbor către Atlanta. Are întârziere. Trebuie să ajung în Miami în jurul orei 13 pentru a prinde conexiunea spre Roma la ora 19, dar primul zbor este întârziat cu vreo 5 ore. Ajung într-un final în Atlanta, unde trebuie să iau un zbor pentru Miami. Era deja târziu, conexiunea pentru Europa o pierdusem și trebuia să-mi cumpăr alt bilet. Decid să ajung în Miami întâi pentru a vedea opțiunile pentru alt bilet, dar încă eram prinsă în Atlanta. Mă urc într-un zbor la ora 22 pentru Miami, dar nu reușește să plece din cauza oboselii pilotului, iar zborul este amânat pentru dimineața următoare. Înnoptez în Atlanta. A doua zi, se reia zborul și ajung într-un final la Miami. Găsesc un nou bilet, cel mai ieftin către Londra, iar de acolo iau un alt zbor către București. După 72 de ore, ajung acasă. Oare câte ore am reușit să dorm? Foarte puține.

Acestea sunt două dintre aventurile prin care am trecut eu, dar cred că mulți jucători au ce să povestească din călătoriile lor.

Cred că aceste experiențe te întăresc și te dezvoltă ca persoană, eu am trecut prin ele, în majoritatea timpului singură, dar am reușit să mă descurc de fiecare dată.