23 martie, zbor spre America. Este a doua oară anul acesta când merg acolo să joc. Călătoria este destul de lungă, am două escale: una în Amsterdam, iar cea de-a doua în Atlanta. În total, aproximativ 20 de ore până la destinația finală, Boca Raton. Aterizez la Miami, astfel că va trebui să mai iau un tren până ajung la familia unde voi sta săptămâna aceasta.

Călătoresc singură cam 22 de ore.
Dar m-am obișnuit și au început să-mi placă zborurile mai lungi. Călătoresc singură de aproximativ opt ani, cu mici excepții în care am mai fost însoțită de câte un antrenor, părinți sau alte colege.

Îmi amintesc de prima călătorie mai departe de Europa, fără vreun adult sau antrenor care să mă însoțească. A fost acum 7 ani, în Maroc Atunci m-a întrebat Cristina Adamescu dacă vreau să merg cu ea la două turnee în Maroc și am acceptat. Ea s-a ocupat de toată organizarea atunci, de la bilete de avion, la hotel și transportul până la hotel.

Încă nu aveam experiență în ale organizării, între timp am învățat și mă pricep și la asta (oare ce jucătoare nu se pricepe, când trebuie să ne cumpărăm în fiecare săptămână bilete de avion și să căutăm cazare pentru locurile în care ajungem care, eventual, să fie și cea mai ieftină, dar să şi corespundă unor standarde minime de confort?). Glumesc mereu cu colegele mele, că putem să ne deschidem oricând o agenție de voiaj.

Revenind la deplasarea noastră, am plecat spre Maroc noi două, singure. Prima oprire era la Milano, unde aveam escală, dar o escală lungă pentru că era singura opțiune mai ieftină. Am jucat amândouă câte două turnee, un W25 și un W10. Pierdeam în turul doi la W25 după ce mă calificasem pe tabloul principal, un rezultat bun pentru mine, pe atunci.
Dar pe lângă meciuri și antrenamente, îmi amintesc că ne-am înțeles foarte bine și am legat mai mult decât o amiciție sau colegialitate.
Așa că au urmat mai multe turnee la care am mers împreună, atât cât ni s-a intersectat programul. După şapte ani, încă ținem legătura și ne mai vedem din când în când. Apropo, o să fiu domnișoară de onoare la nunta ei.

Dar e posibil să ai o prietenie adevărată pe circuit sau este vorba doar despre colegialitate? Pe de o parte a fost un subiect tabu, pe de alta, a mai apărut și la noi prin presă, dar mai mereu în căutarea senzaţionalului, a bârfei.

Adevărul este, ca mai mereu, la mijloc.

Pentru că te afli tot timpul în competiție cu celelalte fete, fie că e meci direct, fie legat de rezultate, de clasament, tot timpul există concurenţă, de aceea sunt rare cazurile în care se leagă prietenii.

În circuitul ITF este uşor diferit din punct de vedere al socializării faţă de cel principal. Nefiind însoțită de o echipă care să stea cu tine și cu care să-ţi petreci timpul, cauți să te împrietenești cu jucătoarele.
Deși în ultima vreme – faţă de acum şase, şapte ani – și la acest nivel, multe colege au început să călătorească cu echipa.
Sunt multe lucruri pe care le avem în comun şi care ne leagă pe moment. Tot timpul se găsește un subiect de discuţie. Fie din tenis, din viața de zi cu zi, experiențele prin care am mai trecut și, până la urmă, te simți bine în acest mediu. La emisiunea Așii Tenisului, am fost întrebată dacă mi s-a întâmplat vreodată să împart camera cu altă jucătoare.
După cum am răspuns şi acolo, fără o echipă cu care să călătoresc, au fost rare cazurile în care am stat singură în cameră. De obicei, cauți o altă jucătoare cu care să împarți costurile. Preferabil una pe care să o cunoști – mai bine sau mai puţin bine – dar cu care ştii că ai o conexiune.

Astfel, se pot lega amiciții între jucătoare. Și eu am legat câteva.

Pot să vă povestesc una dintre cele mai interesante întâmplări. La unul dintre ultimele turnee jucate, am împărțit camera cu o jucătoare, pe care am întâlnit-o în sferturi chiar acolo. O cunoșteam de la junioare, când jucasem unul dintre cele mai lungi meciuri cu ea, dar nu ne apropiasem niciodată. Mi se părea cam morocănoasă, nu părea cea mai sociabilă jucătoare. Dar şi în acest caz aparențele înşelau. La acest turneu, proprietarul pensiunii încerca să ne găsească partenere de cameră, așa că m-am trezit cu ea bătând la ușă. S-a dovedit a fi una dintre cele mai simpatice jucătoare. Am discutat foarte mult despre tenis, îi plăcea acest subiect și era deschisă la conversaţie. Analizează foarte bine jucătoarele și jocul.
Ne-am încălzit împreună înainte de meciul din sferturi. Deși am pierdut, am făcut o partidă bună şi a fost singura după care am discutat cu adversara despre ce s-a întâmplat pe teren, am analizat împreună momentele importante. Se întâmplă foarte rar acest lucru pe circuit. Ne-am reîntâlnit de curând la un alt turneu, unde ne propusesem să jucăm dublu împreună. M-a încurajat pe toată durata meciului meu de simplu, deși afară erau 7 grade. Foarte puține colege fac acest lucru.

Așa că, deși nu putem lega o prietenie în care să ne vedem prea des sau să reușim să ținem legătura în fiecare zi, avem norocul de a cunoaște persoane frumoase, iar când le revedem, să ne bucurăm de timpul petrecut împreună.

Iar momentele neplăcute, mai sunt şi din acestea, sunt date repede uitării.

Alături de Miriam Bulgaru, Cristina Adamescu, Irina Fetecău, Polina Leykina și Marie Benoît