Aşa cum am promis, urma să vă povestesc despre starea mea de sănătate după accidentarea pe care am suferit-o, dar o s-o fac într-un articol viitor, cu mai multe detalii (așa e, din când în când sunt puțin superstițioasă).

1 de 5

Vă asigur că pe zi ce trece lucrurile evoluează – mă aflu în plin proces de recuperare [galerie foto, sus] – dar încă nu știu sigur cum se vor încheia.

Dacă recuperarea merge bine, în schimb, despre aspectele financiare din viaţa unei jucătoare de tenis trasă pe dreapta din motive independente de ea, nu se poate spune la fel.

Zilele acestea a apărut un interviu acordat de directorul executiv al asociaţiei înființate de Novak Djokovic – PTPA, despre care am vorbit într-un articol precedent – Ahmad Nassar.

Acesta scoate în evidenţă că nu există protecție financiară pentru jucătorii din circuit. El se întreabă ce se întâmplă cu jucătorii care se accidentează sau cu cei care iau o pauză motivată – de exemplu, în cazul femeilor, pentru a avea un copil – şi concluzionează că nu există un sistem prin care aceștia să fie protejați. Într-un cadru mai larg, directorul executiv al PTPA observă că întotdeauna întreaga povară financiară cade pe jucător.

Mă regăsesc în cele spuse de Nassar, căci mereu am fost nevoită să-mi plătesc integral toate tratamentele efectuate pentru a-mi vindeca accidentările.

Vorbeam luna trecută despre cluburile din România şi ajutorul practic inexistent pe care îl oferă jucătorilor de tenis legitimaţi.

Dar am aflat pe propria-mi piele că lucrurile nu sunt mult mai roz nici prin alte părţi.

De exemplu, în perioada aceasta, se semnează contractele pentru noul sezon al Campionatului pe echipe din Germania, iar ei iau în considerare clasamentul prezent al jucătoarelor, pentru a stabili sumele pe care le oferă.

Managerul clubului la care joc de cinci ani mi-a oferit un contract nou, dar redus cu 40% față de cel de anul acesta, pentru că, din cauza accidentărilor, clasamentul meu a avut de suferit.
Aceasta, chiar dacă am jucat accidentată pentru ei, ajutându-i să nu retrogradeze.

Aşa că jucătorul este încă o dată pedepsit financiar dacă nu reușește să-și mențină sau să-și îmbunătățească clasamentul din motive obiective.

Pe de altă parte, un gest care m-a bucurat şi încurajat în această perioadă dificilă a venit din partea echipei pentru care joc în Italia.
Aceștia m-au chemat la prezentarea echipei înainte de începerea primei partide din prima ligă (A1) a campionatului pe echipe, chiar dacă sunt în plin proces de recuperare.

O dovadă de apreciere a unui club alături de care am fost alături încă de la începuturi  – liga C – și am crescut alături de ei până acum.

Dar şi la case mai mari sprijinul acordat jucătorilor aflaţi în dificultate sau neclasaţi în top 100 scârţâie.

Sumit Nagal şi Destanee Aiava

În India, o ţară cu mari inegalităţi sociale, dar o foarte importantă forţă economică, primul jucător din clasamentul ATP, Sumit Nagal (26 de ani), fost campion la Wimbledon în proba de dublu a juniorilor, câştigător apoi a 4 titluri ATP Challenger se confruntă cu probleme financiare mari de când s-a accidentat de câteva ori. Nu a reuşit să-şi regăsească forma sportivă la revenire şi a coborât în clasament de pe locul 122 ATP (maxim), pe 167.
Sumit povesteşte: 

Dacă studiaţi contul meu bancar, o să observaţi că acum am cât aveam şi la începutul anului, adică 900 USD. Tot ce câştig reinvestesc în cariera mea. Singurul mic ajutor – o indemnizaţie lunară – l-am primit de la Comitetul Olimpic Indian, dar nu am niciun sposor major. Nu am economisit nimic. Reuşesc doar să ajung pe zero.
Simt că nu sunt sprijinit, deşi sunt numărul 1 în India de ani buni şi după ce clasamentul meu s-a prăbuşit în urma accidentării, nimeni nu a vrut să mă ajute.
Este atât de greu să fii sprijinit financiar în India. Lipsesc sponsorizările, nu există un sistem.
(via The Times of India)

Sumit semnalează, la rândul lui, lipsa unui sistem în India, la fel cum scriam şi eu mai deunăzi despre situaţia de la noi.

Dar ulterior acestei postări – la jumătatea lunii septembrie – Nagal a anunţat pe X (fostă Twitter) că a semnat primul lui contract important, cu producătorul băuturilor şi alimentelor pentru sportivi, Gatorade, stârnind entuziasmul CEO-ului PTPA, despre care vorbeam mai sus şi care a pus această reuşită pe seama intervenţiilor lui Nole şi Ons:

So glad to see this & hope it’s the first of many new sponsors. @ptpaplayers leaders like @Ons_Jabeur & @DjokerNole have recently spoken up about support and getting to a place where more professional tennis players can make a living. Even though it’s an individual sport, it’s a… https://t.co/MpjYU0IHmw

— Ahmad Nassar (@ahmad4athletes) September 21, 2023

Şi mai de mirare este povestea australiencei Destanee Aiava (23 de ani), reprezentanta unei țări ce a dat jucători şi jucătoare cu adevărat excepţionali.
O junioară de mare perspectivă, ea a reuşit să avanseze până în top 200 la simplu (maxim: 147 WTA la doar 17 ani) şi la dublu (maxim: 176), dar nu mai sus.

Destanee face haz de necaz într-o postare pe reţelele de socializare:

Am de plătit ipoteca şi tot felul de facturi, dar prioritizez mereu biletele de avion, hotelurile şi alte cheltuieli legate de tenis.
Aşa că mă simt epuizată mental, iau în fiecare dimineaţă medicamente care mă ajută să-mi controlez starea de spirit şi nu ştiu dacă la anul voi avea bani pentru a-mi permite să călătoresc, deci pentru a continua să-mi fac meseria.
Contul meu bancar este pe minus (-35 USD, ca să fiu precisă), pentru că turneul pe care l-am jucat acum două săptămâni nu mi-a plătit premiul şi acum mai trebuie să aştept încă o săptămână.
În momente din acestea visez cu ochii deschişi, fie să am un job adevărat, fie să călătoresc cu un microbuz prin Australia, să fac duş în cascade şi să vorbesc cu vacile.
Imaginaţi-vă muncind în cealaltă parte a lumii fără să faceţi vreun ban.
Aşa că nu mai îmi spuneţi că-mi trăiesc visul jucând tenis, pentru că trăiesc, la propriu, un coşmar.

Desprindem de aici că nu numai mult criticata FRT este nepăsătoare – sau neputincioasă – faţă de problemele jucătorilor, dar nici în alte părţi nu umblă câinii cu cecuri în coadă prin preajma terenurilor.

Şansa noastră este aceea că jucători cu nume foarte sonore nu numai că au sesizat această stare de fapt, dar ne-au şi luat, cu vehemenţă, apărarea.

Credit Foto: @ptpaplayers

De exemplu, Ons Jabeur:

Dacă mă cunoaşteţi, ştiţi că îmi place mult să ajut jucătorii. Iubesc cu adevărat tenisul şi cred că acest sport merită mult mai mult. Aşa cum a spus Novak, suntem al treilea cel mai urmărit sport în lume şi de-abia câţiva jucători îşi pot câştiga existenţa practicându-l.
Ceva nu iese la socoteală. Dacă faci aritmetica este chiar incredibil.
Văd atâţia jucători care se zbat aşa cum o făceam şi eu pe vremuri.
Din punctul meu de vedere, un sport atât de frumos, urmărit de atâţia oameni ar trebui să distribuie mult mai mulţi bani.
Pentru a te bucura că-l practici şi nu ca să-ţi pui mereu întrebarea: ”Cum voi plăti antrenorul? Am nevoie de un fizio alături de mine la turnee.”
Jucătorii plătesc aproape pentru tot. Asta e firesc, dar cred că primii 500 ar trebui să fie plătiţi la rândul lor, astfel încât să nu aibă grija banilor şi nici alte nelinişti, ci doar să se bucure de acest sport.
(via San Diego Open Press / @TheTennisLetter)

Şi în cele din urmă, primul din clasamentul ATP, Novak Djokovic – despre care ale cărui acţiuni prin intermediul organizaţiei sindicale pe care a fondat-o, PTPA am vorbit – îşi continuă cruciada pentru condiţii mai bune..

Într-una din numeroasele lui intervenţii, deja legendarul campion sârb consideră un eşec pentru acest sport că foarte puţini jucători îşi pot câştiga existenţa practicându-l la nivel profesionist.
Doar cei care au în spate o Federaţie puternică îşi acoperă costurile deplasărilor şi îşi permit să aibă alături în turnee un antrenor  sau un fizioterapeut. Şi adaugă  că peste 90% dintre aceştia nu beneficiază de un asemenea ajutor:

Eu, care am venit din Serbia, nu am avut această şansă.
Dar acum sunt influent, am putere şi vreau să lupt pentru condiţii mai bune. Vorbim atât de mult despre cât câştigă campionul de la US Open, dar nu şi câţi jucători şi jucătoare, la simplu şi la dublu, profesionişti, pot trăi din acest sport. Mai puţin de 400 pentru un sport care acoperă tot mapamondul şi este unul din cele mai urmărite de pe planetă. E foarte puţin. E un eşec al tenisului.
(via @ptpaplayers / @espn)

Dar să încheiem într-o notă, justificat, optimistă, pentru că urmare a tuturor luărilor de poziţii împotriva acestei stări de fapt revoltătoare, ATP a luat deja primele măsuri.

Organizaţia tenisului masculin, care este oricum cea mai luminată dintre cele trei şi care simte cel mai acut presiunea exercitată de PTPA (deşi destule jucătoare s-au alăturat organizaţiei lui Nole) a făcut un pas major în direcţia bună şi acum o lună a anunţat aplicarea începând din 2024 a programului pe care l-a numit Baseline.

Credit Foto: @atptour

Acesta este unul care va contribui la securitatea financiară a jucătorilor şi este gândit pe 3 piloane (sumele valabile pentru 2024):

• un venit minim garantat pentru jucătorii clasaţi în top 250 ATP: 300.000 USD pentru top 100, 150.000 USD pentru cei clasaţi în intervalul 101-175 şi 75.000 USD (176-250). În cazul în care jucătorul nu va atinge aceste plafoane din premii financiare, ATP le va completa până la concurenţa sumei maxime
• protejarea jucătorilor care dispută mai puţin de 9 turnee într-un sezon din cauza accidentărilor vor primi din partea ATP 200.000 USD (top 100), 100.000 USD (101-175 ATP), respectiv 50.000 (176-250)
• investiţii în noii veniţi: jucătorii care intră pentru prima dată în top 125 vor primi în sezonul următor 200.000 USD

Chiar dacă destinat unui număr limitat de jucători – ATP estimează că numărul lor va fi între  35-40 – majoritatea dintre ei având acces măcar în calificările unui turneu de Grand Slam, această plasă de siguranţă este însă un prim pas şi încă unul important în direcţia bună.

Perfectibil, desigur, dar care arată că măcar una dintre organizaţiile tenisului mondial este preocupată de acest subiect.

Aşteptăm WTA şi, de ce nu, ITF.