Încheiam ultimul articol al „Cronicilor de pe teren” cu o invitaţie / întrebare retorică, adresată WTA şi ITF, legată de sprijinul pe care îl vor acorda jucătorilor accidentaţi sau mai slab clasaţi, la fel cum o va face ATP de la anul.

Aşa cum era de aşteptat, cele două organizaţii – cunoscute ca fiind lente în luarea deciziilor, atunci când nu sunt de-a dreptul neinspirate (vezi cazul competiţiilor pe echipe, unde ITF a făcut o bulibăşeală în toată regulă) – nu s-au mişcat.

Evident, nu am fost singura care aştepta, iar colegele din circuitul WTA, care au cuvânt mai greu de spus, nu au mai avut răbdare şi au preluat iniţiativa.

Într-o scrisoare către WTA, semnată şi de majoritatea celor din top 20 al ierarhiei, jucătoarele au cerut printre altele un venit minim garantat, motivând  că „circuitul a devenit incredibil de solicitant, iar stresul fizic şi mental, insuportabil pe termen lung”.

Ele au solicitat un venit cert, în funcţie de locul din clasament:

• 500.000 USD pentru cele din top 100 WTA
• 250.000 USD pentru 101-175
• 100.000 pentru 176-250 WTA

Deocamdată lista completă a revendicărilor nu este cunoscută (sursă: @jonwerthiem).

Observăm, comparând cu ceea ce ATP a aprobat deja, că sumele cerute de jucătoare sunt mai mari, probabil şi pentru ca ele să aibă o marjă de negociere.

Precizez că  în ce le priveşte pe ultimele clasate din top 100, veniturile se învârt în jurul valorii de 500.000 USD, deci acel minim garantat ar fi de folos celor care nu joacă un sezon întreg.
În schimb, pentru ultimele clasate în al doilea (101-175) şi al treilea interval (176-250) sumele de 250.000, respectiv 100.000 sunt semnificativ mai mari, decât cele câştigate din premii (depinde şi dacă jucătoarea a avut rezultate bune şi în proba de dublu).
Evident, vorbim despre sume brute, din care jucătoarei îi rămâne net cam jumătate.

Știu că există și vor exista în continuare comentarii pe acest subiect, în care pe de o parte, argumentele cu egalitatea de gen sunt contrazise de audienţa mai mică a tenisului feminin, iar pe de alta, li se cere jucătorilor (în această privinţă, iubitorii tenisului sunt, întâmplător sau nu, mai exigenţi cu jucătoarele) să-şi câştige singuri banii din premii şi să fie mulţumiţi cu cât primesc, pentru că şi aşa e foarte mult.

Polemicile acestea, la fel ca argumentul cinic „să se lase de tenis, dacă nu rezistă la stres” sunt sterile şi în orice caz sufocă dezbaterea, deci progresul.

Doresc doar să o citez pe Maria Sharapova – într-un interviu recent pentru Bloomberg, citat de @TennisLetter – care consideră diferenţa între premiile financiare ATP vs. WTA „demenţială” (insane) şi dă ca exemplu cele două turnee disputate în China săptămâna trecută, unde campionul de la ATP 1000 Shanghai – Hubert Hurkacz – a încasat 1.262.220 USD, iar Qinwen Zheng a fost recompensată pentru titlul de la WTA 500 Zhengzhou, cu 120.150 USD.

Campionii săptămânii trecute în circuitele principale
Credit Foto: @atp, @wta, @wta_koreaopentennis

Chiar dacă cele două turnee au fost de categorii diferite, de 10 ori mai mult, este parcă… prea mult.

Voi invoca doar, încă o dată, comparaţia cu celelalte sporturi din topul audienţelor.

Pentru ca tenisul să rămână în acest top trebuie să producă spectacol, deci valori. Or, în lumea modernă, fără compensaţii financiare pe măsură, aceasta nu este posibil.

Dar banii trebuie găsiţi undeva, iar balanţa WTA a fost pe minus doi ani la rând (cea pe 2022 nu este încă disponibilă) [sursă: @AnnaK_4ever]:

Blogger-ul citat mai sus bănuieşte că acest deficit, dar şi presiunile în creştere ale jucătoarelor sunt şi două din motivele pentru care organizaţia tenisului feminin dorea să acorde Arabiei Saudite organizarea WTA Finals. Anul acesta a renunţat, în urma contestărilor vehemente, dar pe viitor e posibil să invoce ca argument tocmai nevoia de bani pentru a satisface toate exigenţele (Riad era pregătit să plătească premii financiare în valoare de 15 milioane USD anul acesta, iar cele acordate de Cancun vor fi de doar 9 milioane).

Cât despre circuitul ITF – spre care se îndreaptă interesul meu – David Haggerty tocmai a fost reales Preşedintele organizaţiei pentru al treilea mandat consecutiv de 4 ani.

Să sperăm că atenţia lui se va abate de la competiţiile pe echipe şi către circuitul ITF, unde îmbunătăţirile au fost minore în ultimul an, iar ritmul acestora, lent.

Repet, pentru cei care nu au citit articolul precedent, nu visez în ce priveşte ITF la sume comparabile cu cele de mai sus, ci la un minim, menit să ne protejeze, pentru ca un număr mai mare de jucători să rămână în circuitul profesionist. Astfel, concurenţa va fi mai acerbă şi implicit, valoarea globală a acestui sport va crește.

De altfel, una dintre campioanele săptămânii trecute – Jessica Pegula – a vorbit pe larg, acum vreo două luni, despre diferenţele dintre circuitul principal şi cele secundare [videoclip, mai jos].

Ea a tras concluzia că la turneele ITF, din cauza condiţiilor incomparabil mai modeste şi a deficienţelor de organizare, viaţa unui jucător este mai grea acolo.

Pegula a explicat că tocmai aceste condiţii dificile şi haotice duc la o egalizare a valorilor, nu neapărat la un nivel înalt şi în aceste condiţii concurenţa – aprigă pentru că toate jucătoarele doresc să promoveze în circuitul principal – este influenţată într-o proporţie prea mare de şansă.

video: @playersvsitf