Aşa cum v-am promis, voi relua povestea accidentării la genunchiul stâng, pe care am suferit-o în luna septembrie.

Voi începe însă cu sfârşitul povestirii: săptămâna trecută am revenit în circuitul ITF după 8 săptămâni de pauză forţaţă (după prima accidentare de anul acesta, cea de la mână, din luna mai, lipsisem 13 săptămâni).
Şi am câştigat partida din primul tur al unui turneu W15 (clasamentul meu a avut, la rândul lui de suferit şi trebuie s-o iau, iarăşi, de la început, iar când m-am accidentat prima dată nu știam că voi lipsi atât de mult din circuit, ca să-mi îngheţ clasamentul). 

Săptămâna trecută, jucând la Nulles
Credit foto: Jose Luis Martinez Ortiz 

A fost o victorie „mică”, dacă ţinem cont de locul şi vârsta adversarei, dar pentru mine a fost una preţioasă, pentru că a fost prima din luna mai încoace la simplu (la dublu câştigam un titlu în luna august).
Astfel, am mai prins încredere, sentiment atât de greu încercat în urma unei accidentări, subiect despre care, de asemenea, am scris.

Reluând firul povestirii de unde îl lăsasem, după ce m-am accidentat în primul tur al turneului ITF W25 Varna, pe 12 septembrie, am plecat cu microbuzul spre casă, pentru un drum de 6 ore. Aveam dureri destul de mari la genunchi, mai ales că nu puteam să-l întind din cauza spațiului insuficient. Am ajuns la ora 3 dimineața acasă, iar la ora 7.30 intram deja la RMN, la doamna doctor Ioana Ghervasie. A doua zi mă programasem și la consultația cu domnul doctor Ştefan Mogoș, care mă operase la celălalt genunchi, în 2020.

Rezultatul RMN-ului a fost ruptură de menisc de grad 3 și o subluxație de rotulă. Mi s-a spus că necesită intervenție chirurgicală, la fel ca la celălalt genunchi. Dar mi-aș fi dorit atât de mult să nu fie singura opțiune.

Și dorinţa mi s-a îndeplinit.
Fizioterapeuții de la Osteo Performance (voi reveni în legătură cu ei) colaborează cu domnul doctor Alin Pandea și i-au trimis și dumnealui RMN-ul. Dânsul mi-a propus un tratament nou: infiltrație cu PRP și acid hialuronic urmată de trei săptămâni de recuperare și încă trei săptămâni de antrenamente de tenis.
O veste foarte bună! Era posibil să scap de intervenția chirurgicală!

Revin la prezent: între timp, am pierdut al doilea meci la turneul din Spania, unul destul de disputat, în care am dat ce am avut mai bun în ziua aceea, dar lipsa partidelor oficiale și-a spus cuvântul, deşi m-am antrenat straşnic.

Aici ţin să adaug că indiferent cât mult şi bine te antrenezi în perioada de după o accidentare, e imposibil să reproduci solicitările la care eşti supus într-un meci oficial, aşa că e foarte greu să joci din prima la nivelul de dinainte.

Acum, fizicul meu a căzut după un set – câştigat de mine în tie-break – şi încă o jumătate, iar mentalul odată cu el. Şi despre acest subiect – când factorul fizic te părăseşte, cel mental nu mai are pe ce se baza – am vorbit în paginile „Cronicilor de pe teren”. Dar este bine că fizicul îşi va reveni la nivelul de dinainte, dacă  voi rămâne sănătoasă, după ce voi juca mai multe partide în circuit.

Mă întorc în urmă, la primele zile de după accidentare. Am urmat sfaturile domnului doctor Pandea, am făcut infiltrația în genunchi, iar după două zile am început recuperarea alături de fizioterapeuţii de la Osteo Performance, Traian Vidraşcu, Ilie Stancu, Alex Măzăreanu. Țin să le mulțumesc din inimă pentru ajutorul competent și susținerea pe care mi le-au oferit cu multă răbdare timp de 7 săptămâni.

Primele trei săptămâni au constat în exerciții pentru recuperarea mușchilor, înot și sesiuni la sală pentru antrenarea brațelor. Urmam un program strict: în zilele de luni, miercuri și vineri mergeam la recuperare, unde munceam câte trei ore, iar marți și joi aveam antrenament pentru brațe și o sesiune de înot. Câteodată înotul îl mai adăugam și în zilele cu recuperare. 

În a patra săptămână am reînceput antrenamentele de tenis. La început, ușor de pe loc, fără deplasări laterale pentru că încă îmi era frică. La sfârșitul celei de-a doua săptămâni de tenis, le-am efectuat şi pe  acestea, pentru ca în a treia săptămână să-mi găsesc curajul pentru a juca pe puncte la antrenament. Bineînțeles, cu încredere primită de la cei din jur și mai ales, după ce antrenoarea mea, Roxana Mohănescu a dus multă muncă de convingere cu mine, pentru a-mi elimina temerile.

Ştiţi că nu am evitat niciodată capitolul financiar în paginile acestui blog – de exemplu, aici, aici sau aici – pentru că eu cred cu fermitate că orice voce, care se ridică în favoarea condiţiei financiare a jucătorilor contează.

Acum, în cazul meu, sunt recunoscătoare pentru şansele care mi s-au oferit şi fără de care nu ştiu cum aş fi putut să parcurg această recuperare, din perspectivă financiară.
Mai întâi, procedura infiltraţiei a fost de aproape 10 ori mai ieftină decât o eventuală operaţie la menisc. Să adaug aici că domnul doctor Alin Pandea mi-a oferit mereu, după intervenţie, sfaturi amănunţite, on line, inclusiv săptămâna trecută.
Apoi, băieţii de la OsteoPerformance au dat dovadă de o mare generozitate.
Nu uit nici să-i mulţumesc şi bunei mele prietene, Irina Fetecău, cea care m-a prezentat lor.
De asemenea, Călin Moga, patronul clubului la care sunt legitimată, Sporstin Arad, m-a ajutat financiar.
Şi în sfârşit, de fapt ar trebuie să fie primii pe listă, sunt antrenoarea mea, Roxana Mohănescu şi preparatorul fizic, Mihai Anghel, care îmi sunt alături de multă vreme şi dau dovadă de aceeaşi generozitate financiară, pe care o menţionam mai sus.
Le mulţumesc şi aici, tuturor celor enumeraţi mai sus.

A decurs totul bine, simțeam de la zi la zi cum genunchiul meu progresa și puteam să am din ce în ce mai multă încredere în el, așa că împreună cu echipa am decis ca după săptămâna a patra de tenis, să plec la turneu. Scopul era să testez genunchiul, să vedem cum reacționează la solicitări mai mari decât cele de la antrenament.

Așa am și făcut, iar genunchiul meu a rezistat la 3 meciuri oficiale, două de simplu și unul de dublu.

Mărturisesc că am fost puțin supărată din cauză că am pierdut meciul din optimi, dar acum, în timp ce scriu acest articol, îmi dau seama cât de mult am muncit pentru a reveni pe teren și de câtă forţă mentală și susținere am avut nevoie pentru a fi aptă să joc un meci oficial după o accidentare.

Chiar şi noi, jucătorii, uităm câteodată, după prima înfrângere, cât de mult am muncit şi cât de greu este să revii după o accidentare şi ne supărăm că nu am câştigat mai multe partide.

Așa că, nu-mi rămâne decât să rămân pozitivă, să continui procesul acesta dificil al regăsirii formei sportive și să am răbdare până când corpul meu își va reveni la capacitatea normală a unui sportiv de performanță.