Scriam în ultimul articol despre cum am ajuns la Valencia, unde urma să joc un turneu W15.
Vă voi povesti imediat cum a fost acolo – atât pe teren, cât și în afara lui -, şi la următorul W15, disputat în Melilla, dar înainte aș dori să o citez pe Sorana, care într-un interviu acordat Tennis Channel, după ce ajungea în semifinalele turneului de la Miami, spunea:

Nu suntem definiți de numere. Îmi place ce fac și atât timp cât încă mă bucură ceea ce fac, voi fi aici.

Atunci când am citit interviul n-am înțeles foarte bine sensul celor spuse de ea, dar acum, după experiențele mai puțin plăcute prin care am trecut anul acesta, mă regăsesc în totalitate.

Așa este cum spune Sorana: mă gândeam prea mult la locul ocupat în clasament, la numărul de puncte de care am nevoie până să ajung în top 300, uitasem puțin să mă bucur că sunt pe teren și că joc fără nicio durere.
Dar după cele două accidentări consecutive [prima, a doua], am pierdut în aceste câteva luni multe locuri în clasament. În schimb mi-am regăsit plăcerea de a fi pe teren și liniștea în afara acestuia.

Așa că această a doua parte a carierei mele o numesc un nou început și voi încerca împreună cu echipa mea, să profit de experienţa pe care am acumulat-o până acum. În orice caz, mă voi bucura de fiecare clipă, voi învăţa din înfrângeri, dar şi din victorii și voi considera fiecare lucru bine făcut ca pe un mic progres în evoluţia mea profesională.

Am început primul turneu cu o zi de marți plină. Un meci de simplu și unul de dublu. Le-am câștigat pe ambele cu scoruri destul de clare. În cel de simplu am găsit un ritm destul de bun pentru un început de turneu.
Îmi regăseam ușor, ușor rutina, mă reobişnuiam cu atmosfera de turneu. Am continuat cu o altă victorie la simplu, dar în sferturi am pierdut după o luptă de 3 ore.

Am continuat la dublu unde am câștigat alături de jucătoarea portugheză Inês Murta al 33-lea titlu ITF în această probă [statistica titlurilor câştigate de mine, în articolul, unde scriam despre penultimul].

1 de 4

Campioană la dublu,  împreună cu Inês Murta

Nu am avut prea mult timp la dispoziţie pentru a ne bucura de acest titlu, pentru că trebuia să ne planificăm plecarea de a doua zi. Urma să jucăm în aceeaşi ţară, dar trebuia să schimbăm continentul, pentru a ajunge la Melilla, exclava Spaniei de pe coasta Africii. Cea mai bună soluție pe care am găsit-o a fost să mergem cu mașina până în Malaga (aproximativ 6 ore), iar apoi să luam feribotul alte 6 ore. Așa că ziua noastră liberă s-a transformat într-o călătorie lungă de 14 ore. În afara lui Inês, am călătorit împreună cu Chantal Sauvant și Laura Boehner, așa că fost drumul a fost plăcut.

Pe feribot, cu Inês

Turneul de la Melilla  a fost unul haotic. Dar câte nu sunt așa?

Un prim meci în care nu mi-am simțit jocul, rachetele, mingile, dar am luptat și am reușit să întorc scorul în favoarea mea, ca apoi să câștig. Un al doilea meci în care mi-am intrat treptat în ritm. Urma un al treilea meci împotriva favoritei 1, Chantal Sauvant. M-am bătut bine, am găsit tactica cea mai bună şi am obţinut o victorie care m-a mulţumit.

Dar în semifinale nu am mai putut susține nivelul în meciul împotriva coechipierei cu care câştigam titlul la dublu în săptămâna precedentă.

De la o zi la alta, totul s-a schimbat. A fost o cădere mentală, una fizică?
Probabil ambele, deşi fizic m-am simţit bine în aceste două săptămâni. Genunchiul și încheietura au reacţionat foarte bine, fără dureri, fără umflături.
Dar probabil corpului îi trebuie timp să se adapteze la multe meciuri consecutive. Voi analiza în amănunt cauzele acestei căderi, împreună cu antrenoarea mea şi cu preparatorul fizic şi vom aplica corecţiile necesare.

Oricum, chiar dacă scorul a fost cel mai sever cu putinţă, am încercat să rămân cât mai puțin timp afectată. Apoi, şi cu sprijinul celor apropiaţi, am depăşit momentul dificil, aducându-mi aminte de ce-mi propusesem: să învăţ din înfrângeri, să mă bucur că sunt sănătoasă și să-mi continui munca.

Plăcerea de a juca meciuri oficiale este tot acolo şi iubesc tenisul la fel de mult, chiar şi după această înfrângere. Ba chiar mai mult, pentru că în timp ce eram accidentată am conștientizat că acest sport este menirea mea şi dacă nu joc, parcă nu mai sunt eu. Iar dacă doresc să-mi transmit experiența noilor generații, după ce îmi voi fi încheiat cariera, exemplul personal va conta într-o mare măsură.

Interesant este că din nou am împărţit camera în preziua meciului cu adversara de a doua zi. Spre sfârşitul turneului, nu numai tabloul, ci şi locurile din camere se rarefiază, astfel, că cele ce rămân se repliază „la comun”, pentru a nu plăti o cameră întreagă.
Şi Inês a venit la mine. Am fost cu ea şi la masa de seară, iar înaintea meciului ne-am încălzit împreună.
Glumind, mi-o fi făcut niscaiva farmece în somn.

Sunt mândră după aceste două săptămâni şi pentru că nu am panicat în legătură cu latura financiară. Motive ar fi fost, pentru că organizatorii turneului de la Valencia ne-au anunţat că ne vor vira premiile financiare de-abia peste două săptămâni şi nu în câteva zile, aşa cum este obiceiul la majoritatea turneelor. Despre un caz asemănător, al jucătoarei australiene Destanee Aiava am vorbit într-unul din articolele trecute.

Am rămas calmă – mă gândeam că dacă mă panichez tot aia e – deşi contul bancar şi numerarul secaseră aproape de tot şi cu ajutorul lui Călin Moga, patronul clubului la care sunt legitimată,  al părinţilor şi a prietenei mele cele mai bune, am ieşit din impas. Am ajuns pe Otopeni cu 20 de euro în buzunar şi 20 în cont – mult mai mult decât Destanee, la vremea respectivă – dar fericită că am revenit acasă.

Oricum cei 1000 de euro neţi câştigaţi la cele două turnee, poate mă vor ajuta să plec la primele două turnee de anul viitor, pe un alt continent.

Aici ţin să fac o paranteză: nu am făcut acest site ca să cer bani, nici măcar prin intermediul platformelor – „Buy me a Coffee” şi altele – la care mulţi bloggeri apelează pentru donaţii. Şi nici n-o voi face, pentru că ideea a fost de a împărtăşi din experienţele mele celor tineri şi de a vă familiariza pe voi, fanii tenisului, cu viaţa din circuitul ITF.
Dar în cazul în care cuiva i-am devenit simpatică prin articolele mele şi doreşte să mă sprijine, ştie unde să mă găsească, adică pe unul din conturile de social media ale site-ului.

Acum sunt la capătul unui drum de vreo 27 de ore, în cursul căruia am schimbat 4 mijloace de transport – feribot, autobuz, taxi, avion, adică un maraton pe mare, uscat şi în aer – şi după ce o să mă relaxez câteva zile, o să reîncep munca pentru ca drumul revenirii să continue cu progrese mici, dar constante. Sunt recunoscătoare pentru că sunt  sănătoasă, astfel încât îmi pot practica meseria în continuare, aceea de a juca tenis la nivel profesionist.