Mi-am găsit în sfârşit puțin timp printre antrenamentele de tenis, pregătire fizică, sesiunile de refacere și organizarea următoarei călătorii să vă țin la curent cu ultimele întâmplări din al 13-lea an al carierei mele profesioniste.
Scriam în articolul trecut că plănuiam să schimb din nou continentul în luna ianuarie. Între timp, am decis împreună cu echipa mea, că voi începe sezonul 2024 în ianuarie cu două turnee de W35 [noile categorii ale turneelor ITF] la Buenos Aires.
Un motiv pentru această alegere este suprafața pe care se joacă (zgura), alt motiv: vremea frumoasă comparativ cu cea din ianuarie din Antalya (în aceeași perioadă se joacă acolo un turneu de W50 și unul de W35 şi cum nu am cele mai bune amintiri de acolo…), iar un al treilea avantaj, lista de acceptare. La Buenos Aires nu participă atât de multe jucătoare bune ca în Europa, așa că aveam șanse mai mari să intru pe tabloul calificărilor cu clasamentul actual [între timp am avansat pe tabloul principal].
Dar exista o problemă: bugetul.
Mai ales că nici acum organizatorii turneului de la Valencia nu mi-au plătit premiul cuvenit (pentru sferturi la simplu şi titlu la dublu). Am sesizat şi ITF legat de această situaţie. Mai bine zis, am întrebat de ce nu ni se acordă o minimă protecţie financiară în sensul de a-i obliga pe organizatori să blocheze într-un cont suma totală a premiilor şi imediat după turneu plăţile să se efectueze automat. Mai ales la evenimente unde încasările de pe urma spectatorilor sunt practic nule.
Şi am mai adăugat în mail-ul trimis de mine: Altfel, în comunicatele oficiale ale ITF se vorbeşte despre milioane şi miliarde de dolari, dar în realitate premiile financiare la un turneu de 15.000 USD se dovedesc a fi o problemă dramatică.
Lăsând însă problemele macro deoparte, trebuia să găsesc o modalitate prin care să câștig bani pentru a reuși să-mi cumpăr biletul de avion.
O variantă era să particip la un turneu UTR în Franța de pe 1 ianuarie, dar se juca pe suprafață dură și era programat prea aproape de plecarea către Buenos Aires. Între timp, a apărut o variantă mai bună, un turneu național în Viena – am mai vorbit despre categoriile acestea de turnee – pe zgură, care se desfășura cu două săptămâni înainte de plecare. Trebuia să-l câștig pentru ca banii să-mi ajungă să cumpăr biletul de avion.
Așa că după 5 zile de antrenament acasă, am plecat în prima zi de Crăciun spre Viena. Urma să stau acasă la Polina Leykina, una dintre fetele cu care m-am împrietenit și mă înțeleg foarte bine pe circuit, dar și să mă întâlnesc cu prieteni dragi.
Cu Polina, în timpul unui antrenament, la Viena
Așa că nu am fost tristă că şi această Sărbătoare o voi petrece pe drumuri, a câta oare?
Petrecusem oricum câteva ceasuri foarte plăcute în Ajun, alături de părinţii mei.
Cu Moni în prima zi de Crăciun pe aeroportul Otopeni şi după antrenamentul comun din preziua plecării
Așa că pe 25 decembrie am pornit la drum către Viena, în același timp cu Monica Niculescu, care se îndrepta spre circuitul din Australia.
În aceeași zi, am făcut un antrenament de acomodare cu Polina, iar marţi urma să încep turneul.
Primul tur l-am jucat la ora 20.00, deși fusesem programată la ora 16.30. O lungă așteptare pentru un meci de 45 de minute, noroc că nu eram singură şi nu m-am plictisit. Al doilea tur fusese programat următoarea zi la 9 dimineața, deci foarte puțin timp de refacere între cele două partide. Se anunța un meci mai greu împotriva unei jucătoare cu experienţă în circuitul ITF. Așa a și fost. Am câștigat după o luptă de trei ore în care niciuna dintre noi nu a vrut să cedeze. Un nivel ridicat al meciului, iar eu m-am bucurat că mi-am recăpătat atitudinea de luptătoare. În următoarele două partide mi-am ridicat și mai mult nivelul şi am câştigat cu scoruri destul de clare.
Urma finala. Nu mai jucasem de un an şi jumătate pentru vreun titlu la simplu, deci voiam să arăt cel mai bun tenis al meu şi să devin campioană. Adversară mi-a fost un „copil minune” al tenisului austriac, în vârstă de 13 ani, care o învinsese în sferturile de finală pe Polina și devenise în urmă cu ceva timp campioana națională a Austriei la senioare.
Fără emoții și cu un plan bine pus la punct, cu încurajări din partea prietenilor mei, prezenți pe parcursul întregii săptămâni și cu sfaturi de acasă, de la echipa mea, am jucat cel mai bun meci al meu din acea săptămână și am câștigat cu 6-0 6-1.
Campioană la Viena. Alături de vicecampioana Anna Pircher şi de prietenii care m-au susţinut toată săptămâna
Câștigasem turneul. Primul, după o lungă așteptare și după trei accidentări grave.
Sunt mândră că – exact aşa cum îmi propusesem cu puţin timp în urmă – am făcut faţă cu brio presiunii create de data aceasta, nu de punctele WTA şi doar în mică măsură de adversare, ci de banii, care îmi trebuiau neapărat pentru a-mi începe sezonul.
Iar cei care m-au criticat de-a lungul timpului şi încă mă critică pentru că joc astfel de turnee sau meciurile din Campionatele Naţionale din străinătate şi nu mă concentrez doar pe turneele oficiale, poate au înţeles din articolele mele că altfel nu se poate.
În lipsa unor sponsori, cu plăţi întârziate de la ITF, altă soluţie pentru a-mi susţine financiar cariera nu există.
Valoarea premiului financiar a coincis cu biletul de avion spre Argentina şi înapoi.
Aşa că l-am cumpărat imediat şi am plătit jumătate din cazarea la Buenos Aires, cu sprijinul celor care mă ajută la fiecare pas al carierei
şi cărora doresc să le mulţumesc din nou.
Sper că până la urmă vor sosi şi banii de la Valencia, astfel încât să pot plăti şi restul zilelor la hotel, pentru că după cum se vede, nu mai ştim sigur când ne putem baza pe premiile financiare dobândite în circuitul ITF.
Acum mă pregătesc din greu la ultimele antrenamente din ţară, iar echipa mea tehnică îmi dă sfaturi binevenite, căci din nou voi fi singură la cele două turnee.
