Scriu al 28-lea articol al „Cronicilor de pe teren” la aniversarea unui an de când am lansat blogul, care are aceeaşi zi de naştere ca mine, 8 martie.

Luna trecută, la A7TV

În acest articol aniversar voi da curs solicitării unei cititoare fidele care mi-a sugerat cu puțin timp în urmă să scriu despre trăirile din timpul unui meci, despre așteptările pe care le am de la mine, ca jucător și persoană sau cum îmi găsesc calmul în acele momente.

Voi încerca să abordez câte ceva în următoarele rânduri, deşi este destul de greu să descriu toate aspectele acestei stufoase probleme, pentru că în fiecare meci simți ceva diferit, în funcţie de situaţie.

Dar, mai întâi, să dau Cezarilor ce este al lor, adică celor 3 Mari, care au spus despre acest subiect, în diverse momente, printre altele:

Roger îşi descria trăirile din timpul unei partide drept „o situaţie ce alternează între foc şi gheaţă”:

Focul reprezintă dorinţa de victorie, satisfacţia după un punct reuşit, iar gheaţa, acceptarea înfrângerilor, a loviturilor ratate, publicul, circumstanţele neprielnice.

Chiar dacă afirma că, în timp, şi-a găsit echilibrul între cele două stări – şi ştim prea bine că l-a găsit cum nu se poate mai bine – el adăuga:

Încă  mai am emoţii, mă enervez, uneori nu joc bine, dar încrederea mă ajută să evoluez.

Atât de zelosul şi perfecţionistul Rafa îşi descrie profesiunea de credinţă pe scurt:

Singura modalitate de a deveni cel mai bun este să dai tot ce ai mai bun.
Nu contează dacă pierzi sau câştigi, trebuie să te străduieşti să te autodepăşeşti, învăţând şi progresând. Mereu te aşteaptă alte provocări şi noi oportunităţi de explorat, pe care dacă le abordezi fără teamă, te ajută să te dezvolţi.

Iar Nole are, ca de obicei o abordare originală, interesantă, atunci când descrie un exerciţiu care l-a ajutat mult de-a lungul carierei:

Îl fac zilnic timp de 15 minute şi este la fel de important ca antrenamentul fizic. În loc de a-mi reduce gândurile la tăcere şi de a-mi găsi „liniştea interioară”, le accept aşa cum vin, chiar dacă sunt haotice. Dar asta este ceva firesc şi tu trebuie să permiţi gândurilor să vină şi să se ducă.
Am exersat atât de mult asta, încât acum funcţiile mele cerebrale acţionează automat. Înainte, când greşeam, pur şi simplu îngheţam. Acum, când ratez un serviciu sau un rever, încă mai am acele străfulgerări de îndoială, dar pe care ştiu să le gestionez.

Revenind la trăirile şi la experienţele mele, cred că emoția din timpul unui meci depinde de punctul carierei în care te afli, de perioada din an în care joci, de pregătirea dinaintea turneului sau mai pe scurt de forma ta sportivă la acel moment.

Toate acestea îţi conferă un anumit grad de încredere atunci când pășești în teren. Iar imediat acesta este influenţat şi de replica pe care o primeşti din partea cealaltă a fileului.

O să dau ca exemple practice câteva din ultimele meciuri pe care le-am jucat, dar o să fac și o paralelă cu perioada în care evoluam la cel mai înalt nivel pe care l-am atins până acum.

După cum știți, în sezonul trecut nu am disputat prea multe meciuri, din cauza accidentărilor. Astfel,  în cele pe care le-am jucat, nivelul meu fizic nu a fost bun, de multe ori chiar am jucat cu dureri. Deci nu am putut să mă bucur de partide, să joc cu mintea limpede, fără să mă gândesc mereu dacă voi rezista un meci întreg.

Așa că după ultima accidentare, obiectivul a fost să reintru treptat în circuit, să verific câte meciuri la rând voi rezista, câte turnee, dacă pot să joc și simplu și dublu în aceeași săptămână.

În primele partide după revenire, m-am bucurat mult că sunt pe teren şi obiectivul era doar să rezist cât mai mult în turneu fără să-mi propun un rezultat anume. Prindeam treptat încredere în corp, jucam meciuri lungi și vedeam că rezist.

După cele două turnee ITF W15, îmi recăpătasem încrederea şi în joc, mă concentram doar acolo şi executam bine loviturile asupra cărora insistasem în săptămânile de dinaintea turneului. Emoţional, mă simţeam bine, nu mă gândeam prea mult la scor, aşa că jocul mergea de la sine, fără să mă blochez în anumite momente. Într-un singur meci nu am putut să-mi explic ce s-a întâmplat, atât emoțional, cât și fizic sau tactic, dar l-am luat ca pe o lecție și am continuat.
Această perioadă a continuat cu titlul cucerit la Viena, unde am făcut faţă din toate punctele de vedere. Simțeam însă că mai am mult de lucru până să-mi ating cel mai ridicat nivel de joc.

Dar în Argentina, încă de la primul antrenament am început să gândesc prea mult fiecare mişcare pe care o făceam. Îmi dădeam singură sfaturi şi eram din ce în ce mai critică vizavi de cum jucam. Nu eram mulţumită de ce simţeam pe teren şi încercam să ies din această pasă. Totuşi, în primele meciuri mi-am regăsit echilibrul şi am redevenit optimistă.  Am intrat cu gândul de a mă încuraja şi motiva la fiecare punct.

Iar în meciul împotriva braziliencei, am fost mândră de atitudinea mea din seturile doi şi trei. Mi-am păstrat calmul și am jucat consistent, indiferent de scor. Îmi spuneam că este o luptă și sunt pregătită pentru ea. Gânduri pozitive care m-au ajutat să ajung până la mingi de meci, unde cu puțin noroc, aș fi putut să câştig. Şi atunci poate că starea mea de spirit ar fi fost diametral opusă la următoarele turnee.

Comparând acest meci cu unele dintre cele mai bune ale carierei pe care le-am reuşit – din punct de vedere emoțional, mental – gândurile erau similare. Atunci când întâlneam o adversară în formă, cu clasament bun, știam că nivelul este apropiat și mă pregăteam mental și fizic pentru o luptă dură. Nu mă așteptam să câștig meciul ușor, dar dacă se întâmpla acest lucru, eram fericită și mulțumită de progresul meu.

În schimb, în ultimele luni, m-am așteptat de prea multe ori să câștig ușor, iar dacă nu reușeam acest lucru, deveneam nemulțumită. Această stare ducea la scăderea nivelului concentrării și automat al încrederii. Iar la ultimele turnee, m-am luptat cu gândurile şi cu așteptările venite pe fondul scăderii nivelului de joc şi, implicit, al rezultatelor.

Acum mă antrenez pentru a ajunge la zi cu pregătirea fizică, capitol la care am rămas în urmă din cauza accidentărilor. Am convingerea că odată acest aspect remediat şi starea mea de spirit va deveni una pozitivă şi, în consecinţă, rezultatele vor fi mai bune, aşa cum explicam într-unul din articolele trecute.

În următoarea lună şi jumătate voi disputa patru turnee şi vom vedea împreună în ce măsură planul meu va reuşi.