Ce sentiment plăcut este acela de după câștigarea unui titlu. Sentimentul devine şi mai intens dacă victoria de turneu a fost consecința unui joc bun, consistent, cu eficiența regăsită într-o măsură semnificativă.
Atunci simţi că iubeşti acest sport la fel ca la început. Nu că nu l-ai fi iubit şi între timp. Dar tenisul înseamnă şi pasiune şi spirit de luptă, fără acestea devine doar o rutină.
Acum mă simt ca la 18 ani, în timpul primului an pe circuit sau ca în 2019, care a fost cel mai bun an al meu. În acele perioade simțeam că sunt pe drumul cel bun şi că toate speranțele îmi erau permise.
Dar tenisul, acest sport atât de dur, vrea mult mai mult de la tine decât sentimente pozitive, pentru a-ţi răsplăti eforturile. Deci sunt conştientă că drumul până la a-mi recăpăta constanța la nivelul meu cel mai bun, de-a lungul mai multor meciuri – şi, în consecinţă punctele pentru clasament – este unul mai lung.
De exemplu, simt că mai am de progresat la capitolul fizic pentru a-mi reveni la forma sportivă și rezistența care m-au ajutat în meciurile lungi și grele.
Primii pași i-am făcut deja, dar doar după ce am redevenit obiectivă şi am acționat cu duritate asupra propriei persoane.
Am luat decizia de a pleca din Antalya și de a veni acasă să mă pregătesc fizic și pe teren timp de două săptămâni cu echipa care îmi este alături tot timpul: antrenoarea Roxana Mohănescu, preparatorul fizic Mihai Anghel şi fizioterapeuții de la Osteo Performance.
În fiecare zi am făcut fie câte două antrenamente fizice și unul de tenis, fie invers, urmate de refacere seara, pentru că cele două accidentări din ultimul an m-au învățat să am mai multă grijă de corpul meu, fără nici cel mai mic rabat de la dieta adecvată (fără zahăr, alcool, dar multe proteine, fructe şi legume).
Am adăugat înotul ca sport complementar, câte o dată pe săptămână – le am promis instructorului de natație, Vali și preparatorului meu fizic, Mihai, că o să învăț, în sfârşit, să înot cu capul sub apă – și o sesiune de yoga în ziua liberă.
De asemenea, am decis să merg în Spania pentru a mă antrena câteva zile înainte de începerea turneului alături de partenera de dublu – nemțoaica Joelle Lilly Sophie Steur şi antrenorul ei, Jan Wouter Roep [în galeria foto de mai jos] – cu care aveam să devin campioană în însorita Spanie. Pentru că jocul pe zgură outdoor este diferit față de cel indoor.
Iar Costa Jávea [galerie foto, sus] este mai puțin agitată decât capitala noastră, adică un mediu mai bun pentru echilibrul psihic şi concentrare.
Acasă, în puţinele clipe libere m-am destins socializând cu părinții, prietenii apropiați şi am citit cât am putut, pentru că și relaxarea în timpul liber are un rol extrem de important.
Credit Foto: @not_esportivas
Recompensa a venit sub forma celui de-al 34-lea titlu la dublu, cucerit la W15 Sabadell (povestea în cifre a acestor succese, alcătuită de un prieten, la sfârșitul articolului)
Așa că voi continua pe această cale.
Urmează două turnee UTR, pentru că turneele ITF nu ajută buzunarul jucătorului profesionist. În această ordine de idei, înaintea finalei de dublu am fost confruntată cu o altă decizie dificilă (pentru că trebuia să cumpăr biletul de avion): dacă să rămân sau nu la următorul turneu de W35 din Spania care era la doar 10 minute distanța de acesta.
După ce timp de vreo oră am făcut toate calculele posibile şi imposibile, am ajuns la concluzia că din punct de vedere financiar nu pot să rămân. Pe loc m-am supărat, dar acest sentiment l-am folosit în favoarea mea la meci, în timpul căruia mi-am canalizat revolta în direcţia bună.
Oricum, le mulțumesc părinților, bunilor mei prieteni și managerului clubului la care sunt înscrisă – Călin Moga, Sportsin Arad – pentru ajutorul financiar care mi-a permis acest periplu.
A fost bine că turneul a plătit pe loc premiul și așa am avut bani de întors acasă, altfel rămâneam pe acolo și trebuia să-mi schimb și cetățenia.
Partea bună este că n-am mai creat un alt subiect de agitație în tenisul românesc, atât de încercat la acest capitol în ultima vreme.
Partea mai puţin bună este că nu am reuşit să aflu dacă bărbaţii spanioli, în afară că arată bine, sunt mai generoși decât ai noştri.
Spun asta pentru că înainte să plec în această expediţie un băiat care-mi face o curte sporadică mi-a propus să merg cu el la o petrecere unde trebuia cumpărat bilet de intrare. Atașat acestei propuneri mi-a trimis şi linkul către eveniment pe iabilet.ro, ca să fie totul clar legat de „invitaţia” lui. Spuneam oricum „pas”, pentru că nu voiam să fac rabat de la program, dar măcar m-am amuzat.
Drumul continuă, sezonul este încă la început, urmează o vară plină de acțiune.
P.S. Dacă doriţi să abordez şi alte subiecte în articolele mele, să fac videoclipuri de la turnee sau din locurile pe care le vizitez sau orice altă propunere aveţi, vă rog să-mi scrieţi în comentarii (direct pe site, pe Facebook sau Instagram)
*
Oana a câştigat sâmbătă al 43-lea titlu al carierei, în circuitul ITF, după 76 de finale disputate.
A devenit de 9 ori campioană la simplu, după 21 de finale [toate pe zgură] şi de 34 de ori la dublu, după 55 de finale [29-19 pe zgură, 5-2 pe hard].
Titlul cucerit săptămâna trecută la Sabadell este al 28-lea la categoria W15 (fostă 10k) în proba de dublu [celelalte 6 la categoria ITF W25 (actuala W35)], primul al carierei la ITF 10k Sibiu 2014 (/ Camelia Hristea), penultimul la W15 Valencia (/ Inês Murta).
Acesta este primul titlu câştigat în 2024, celelate: în 2023 – 2, 2022 – 3, 2021 – 3, 2020 – 1, 2019 – 4, 2018 – 4, 2017 – 3, 2016 – 6, 2015 – 4, 2014 – 3.
