Scriu din trenul Eindhoven – Amsterdam. Urmează să joc în calificările unui turneu ITF W35 la Amstelveen [noile categorii ale turneelor ITF, într-un articol de pe blogul meu].
Am intrat şi eu în cascada întârzierilor zborurilor şi am decolat cu trei ore mai târziu de pe aeroportul Otopeni. Dar cum ca jucător ai mereu parte de neprevăzut, nu-ţi poţi permite să te enervezi precum un turist care pierde nişte ore din concediu şi eşti obligat să vezi mereu partea bună a lucrurilor. Altfel nu ajungi într-o stare psihică bună la turneu. Aşa că am mai recuperat din somnul care-mi lipsea, mi-am mai pus la punct bucătăria birocratică şi, pur şi simplu, m-am relaxat, un lux pentru jucătorul profesionist.
Am mai găsit o parte bună în această situaţie: cum întârzierea a fost ceva mai lungă de trei ore am făcut imediat o cerere pentru despăgubire şi, cine ştie, poate peste câteva luni îmi voi putea recupera banii pentru biletul de avion. Şi, aşa cum ştiţi din povestirile mele, acesta ar fi un „cadou” binevenit.
În aceeaşi ordine de idei, pentru prima dată după multă vreme, stau binişor la capitolul financiar, de nu prea îmi vine nici mie să cred. Asta pentru că am jucat multe meciuri pe echipe în Germania și Franța. Mai precis, opt meciuri jucate în fiecare weekend în ultimele două luni.
În campionatele pe echipe ale Germaniei şi Franţei
În afara câştigurilor financiare, aceste întâlniri mi-au permis să călătoresc mult – cu microbuzul – prin ţările respective (sistemul campionatelor este similar cu cel de la fotbal, cu întâlniri acasă şi în deplasare). Cele trei întâlniri din Franța s-au desfășurat la Tremblay-en-France (o suburbie a Parisului), Bordeaux și „acasă”, la Clermont-de-l’Oise. Iar în Germania, am jucat în Ludwigshafen, München (tot „acasă”) și Bernhausen.
Am avut parte de meciuri bune, atmosferă frumoasă și colege simpatice, iar obiectivele cluburilor au fost atinse: în Franța am câștigat liga B și ne-am calificat în cea superioară. Iar cu TC Grün-Weiss Luitpoldpark München am terminat pe un binemeritat loc 2 în Bundesliga 2.
Acesta a fost motivul pentru care am lipsit puțin mai mult de pe blog, dar și din turneele ITF.
În circuitul oficial, după ITF W15 de la Bucureşti, despre care v-am povestit, am mai jucat doar într-un singur turneu (tot ITF W15, 17-23 iunie) – tot acasă, acum fără ghilimele, mai ales că locuiesc la vreo 10 minute de CNT – Centrul Naţional de Tenis, gazda turneului.
Aici am câştigat trei meciuri în calificări, am obţinut o victorie bună în primul tur la Ioana Zvonaru şi am pierdut în optimile de finală la prietena mea, Georgia Crăciun, care avea să câștige turneul.
„Prieten, prieten, dar tenisul e pe puncte”, ca să parafrazez un proverb mai vechi pentru că meciul a fost unul aprig şi m-am cam supărat pe mine, pentru că am ratat o revenire grozavă. De la 1-5 am făcut 6-5 şi am servit pentru primul set. L-am pierdut în tie-break. N-am renunţat la luptă şi în al doilea am avut 5-4, dar am pierdut, din nou, în prelungiri.
De-abia aştept să joc iarăşi cu Georgia. Deocamdată, după acel meci ne-am mai „întâlnit” doar la telefon.
Dar am trecut peste oboseala amplificată de canicula din aceste zile – ştiu, e cald pentru toţi, dar eu una sufăr cumplit la asemenea temperaturi – şi am revenit pe teren la dublu, alături de micuţa mea prietenă Ilinca Sagmar, pe care o cunoaşteţi deja de la turneul trecut. Acum am mai făcut un pas înainte pe tablou şi ne-am calificat în semifinale, aşa că mi-a mai trecut din supărarea de la simplu. Repet, faptul că o pot sprijini pe Ilinca la începutul carierei sale mă bucură enorm.
Toţi avem nevoie de sprijin şi nu doar la începutul carierei. Şi nu numai de sprijin financiar sau psihic, ci şi de sfaturi tehnice. Mulţi jucători îl refuză şi rău fac. În primul rând, pentru că atunci când cineva îţi dă un sfat înseamnă că ţine la tine – sau mai bine zis, ţine cu tine – şi în al doilea, pentru că de fiecare dată când primeşti îndrumări de la o persoană competentă ai ce culege util. Nu trebuie să fii de acord cu tot ce ţi se spune, dar întotdeauna păstrezi cel puţin câteva idei bune pe care le poţi pune în practică.
Şi cu cât mai devreme în carieră primeşti un asemenea ajutor, cu atât mai bine.
Oare câte greşeli – unele grave – am făcut înainte de a împlini 20 de ani? Destule!
Oare cum ar fi stat lucrurile acum dacă atunci aş fi fost în legătură cu oameni de tenis competenţi? Răspunsul este evident: lucrurile ar fi stat mai bine.
Acum, datele problemei s-au schimbat: la Bucureşti m-am simţit bine nu numai pentru că n-am fost singură – la meciurile mele au venit părinţii, prieteni – dar şi pentru că am avut conversaţii interesante cu antrenori sau persoane care activează în lumea tenisului.
Am fost măgulită că le pasă de mine şi am învăţat câteva lucruri interesante.
Toate acestea, pe lângă sprijinul pe care îl primesc de la William Birău – fostul jucător, pe care îl ştiţi şi de la întâlnirile de Billie Jean King Cup, unde a făcut parte din echipa tehnică – cu care m-am pregătit în ultimele două luni. Sunt foarte mulţumită de colaborarea noastră, sper că şi el.
Aşa că, un jucător care încă nu este în top 100, şi deci nu are o echipă completă lângă el, trebuie să „ciupească” informaţii de tehnică şi strategie cu orice prilej.
Din nou: chiar dacă nu este mereu de acord cu ce i se spune sau ştie în sinea lui că nu poae urma acest sfat.
De exemplu, eu am respins criticile care mi s-au adus pentru că joc la cluburi sau în turnee neoficiale. Am mulţumit pentru opinie şi am explicat că aceasta este singura sursă care mă poate ajuta financiar, ca să pot continua în circuitul ITF.
La Bucureşti am văzut şi două jucătoare (ambele în vârstă de 14 ani) care sunt sigură că vor călca – şi încă destul de repede – pe urmele Ancăi Todoni. Vă spun numele lor – ambele au 14 ani – pentru ca să le urmăriţi şi să le susţineţi, nu să aşteptaţi – precum unii, care doresc neapărat mari performanţe înainte să bage în seamă un jucător (mă refer, în special, la media) – să se califice pe primul tablou principal de Grand Slam.
Este vorba de:
– Giulia Safina Popa, care confirmă excelentul parcurs de la junioarele mici şi mari, unde anul acesta a cucerit un titlu ITF J100 (!). Aici a trecut de calificări şi a pierdut la Patricia Ţig, după ce în setul decisiv a avut un break înainte.
– A doua este Maia Burcescu, care mi-a fost adversară la dublu, dar şi parteneră de antrenament şi care la acest turneu – primul jucat la senioare (!) – s-a calificat în sferturile de finală.
Vă las cu bine şi ne auzim după ce voi reveni din răcoaroasele Ţări de Jos.
