Scrisesem articolul de mai jos în timpul liber ce mi-l oferise adversara mea din prima rundă a calificărilor ITF W75 Saint-Gaudens, care răcită fiind nu s-a prezentat la meci.
Aveam de gând să adaug un P.S. cu rezultatul meu final de la acest puternic turneu din Franţa.
Dar evenimentele ulterioare m-au determinat să încep cu sfârşitul.
Mă refer la trei situaţii din timpul partidelor, care în trecut îmi fuseseră nefavorabile. Iar prea multe dintre acestea riscă să aibă o influenţă nefastă asupra mentalului, să se transforme în nesiguranţă, fixații şi până la urmă în pierderea încrederii pe teren, cu rezultate finale, evident, negative.
După multă muncă am reuşit să le inversez:
- În runda a doua a calificărilor (cea decisivă pentru tabloul principal) am întâlnit-o pentru a 4-a oară în carieră pe brazilianca Gabriela Ce (acum pe locul 437, dar fostă 221 WTA). Ultima întâlnire fusese la Buenos Aires, în ianuarie anul trecut, pe care v-am descris-o cu lux de amănunte, la vremea respectivă. Pe scurt, pierdeam, după ce conduceam cu 5-2 în decisiv. Acum, la Saint-Gaudens, lucrurile s-au inversat complet, eu fiind cea care am revenit cu 5 game-uri consecutive de la 2-5 în decisiv (fără să am de înfruntat vreo minge de meci);
- Mai mult, în primul set am câştigat cel dintâi tie-break din acest sezon, după ce le pierdusem pe precedentele trei;
- În primul tur de pe tabloul principal am învins o altă jucătoare mai bine clasată, dar şi cu 9 ani mai tânără, franţuzoaica Jenny Lim, campioană de junioare U18 a Franței, în 2022.
După cum se pare, îmi place drama, mai ales că în ultima vreme mă uit din ce în ce mai mult la filme şi merg la teatru. Aşa că de la 5-0 în decisiv, m-am văzut egalată (!). În răstimp, blocată, nu făceam decât să-mi amintesc un meci pe care-l pierdusem într-o situaţie similară, de la 5-1 parcă, deşi nu mai ştiam care şi când. Asta, apropo, de ce scriam mai sus şi de ce influenţă nefastă are subconştientul asupra unui jucător, în momentele de cumpănă ale unei partide.
Mi-am adunat gândurile, am dus meciul în tie-break, pe care l-am început zicându-mi: „parcă m-am hotărât să nu mai pierd vreun tie-break anul acesta”. Şi l-am câştigat la 3.
Am încheiat turneul în optimi, după un nou meci reuşit, dar în care m-a trădat fizicul atât de încercat în ultima perioadă.
La ITF W75 Saint-Gaudens, pe teren, pe lângă şi
servind pentru optimile de finală.
Credit Foto 1: https://openst-gaudens.fr
Oricum, în afara celor trei situaţii nefavorabile pe care le-am inversat, am jucat un tenis bun, şi nu o spun doar eu. Cred că munca din ultima perioadă sub îndrumarea antrenorului Vlad Cătălinoiu – alături de care lucrez foarte bine – începe să dea roade. Sper să colaborăm cât mai mult.
Şi acum, articolul iniţial:
Alergând pe teren şi prin Europa
Aşa cum scriam acum doi ani într-un articol în care vă povesteam cum se susține un jucător profesionist care nu se află în top 250 (PTPA se bate pentru drepturile jucătorilor clasați cel puțin în top 500, alte discuţii pe această temă, într-un articol viitor), anul acesta am acceptat să joc în sezonul primăvară / vară pentru trei echipe din campionatele Franței, Germaniei și Italiei. Astfel, 2025 a devenit şi mai dificil pentru mine, pentru că voi continua – desigur – şi circuitul ITF. Mai mult, acolo mi-am propus să abordez turnee mai puternice (inclusiv W75).
În această perioadă, sezonul meciurilor pe echipe este în toi.
Provocarea pe care mi-am impus-o nu este dificilă doar din punct de vedere al numărului de meciuri, ci şi – sau, poate, mai ales – din cauza călătoriilor. Aceasta pentru că întâlnirile pe echipe din campionatele respective sunt programate în weekenduri, deci între două turnee.
La TC Padova, managerul Umberto Bressan m-a rugat să vin în ajutorul echipei a doua, unde evoluează junioarele clubului. Şi mi-am făcut treaba calificând echipa din liga a treia în play-off-ul pentru promovarea în divizia B. Am reuşit aceasta după două întâlniri, în martie şi aprilie.
Pe cea din martie am legat-o cu două turnee W15 în Cipru care s-au materializat cu două sferturi de finală proba de simplu – urmare: cel mai bun clasament de după revenire, 581 WTA (corectat, după turneul descris mai sus, până în jurul poziţiei 550) – şi un titlu în cea de dublu, al 35-lea în această probă şi al 45-lea în total.
De obicei, aceste meciuri pe echipe au loc duminica, încep la ora 9.00 sau 10.00 și se termină după ora 15.00. Așa că trebuie să organizez totul perfect, astfel încât să am mijloace de transport duminică seară către următoarea locație. Mă mai sfătuiesc cu cei apropiaţi, îmi pun în valoare experienţa la acest capitol şi, oricum, îmi place din ce în ce mai mult să fac asta, iar pe viitor îmi doresc să le pot ajuta pe jucătoarele nou intrate pe circuit cu poveţe (şi) în acest sens.
Ca să vă dau un exemplu: după prima întâlnire din Italia – disputată la Mestre – am zburat duminică seară către Larnaca prin Belgrad și am ajuns luni dimineață – la ora 4.00 (!) la hotel. M-am odihnit doar câteva ore, pentru că trebuia să închiriez o mașină cu care m-am deplasat în Cipru împreună cu colegele mele; ambele turnee s-au disputat la Alaminos, un sat din districtul Larnaca.
Cerusem arbitrului principal să mă programeze miercuri, dar am jucat marți meciul de simplu, reușind să-l câștig. În final, au fost două săptămâni bune, în care m-am simțit bine și am legat câteva prietenii frumoase:
Alături de Jessica Bertoldo şi Gabriela Knutson
În următoarea călătorie erau programate două meciuri pe echipe și două turnee W75, dar planurile nu se potrivesc în totalitate.
Primul meci pe echipe, tot în campionatul Italiei, s-a desfășurat duminică, în vecinătatea Veronei. Luni urma să încep calificările la W75 Koper. După ce am câștigat și simplul și dublul pentru echipa mea, am pornit către gara din Mestre de unde am luat trenul spre Trieste. Acolo mă aștepta transportul să ajung la Koper, în Slovenia. O călătorie care a durat 5 ore şi astfel am ajuns la hotel în jurul orei 22.00. Luni am început primul tur de calificări de simplu, dar acesta s-a întrerupt din cauza ploii. L-am câştigat miercuri, iar în acea zi am jucat și meciul pentru tabloul principal, pe care l-am pierdut în două seturi la limită. La Koper am văzut îmbunătățiri în circuitul ITF din punct de vedere al condițiilor. Ospitalitate (cazare şi masă plătită) oferită jucătorilor de pe tabloul principal, transport gratuit pus la dispoziție, mingi de antrenament noi. În aceste condiții, te simți mai confortabil ca jucător și simți că ești respectat ca sportiv.
Planul era să fi jucat următorul W75 în Chiasso, dar din cauza aglomeraţiei de jucătoare mai bine clasate, de pe lista de acceptare, nu am intrat pe tabloul calificărilor. Așa că planul iniţial s-a schimbat.
După câteva zile de antrenament, dar și Paștele petrecut acasă alături de motanul meu, am plecat să joc în campionatul Franţei pentru echipa Club Tennis Clermontois, din liga Nationale 1. Am câștigat un meci bun împotriva unei jucătoare de locul 600, iar alături de Andreea Roșca am încheiat victorioase meciul de dublu, echipa terminând ziua cu scorul de 5-1. În continuare, mi-am ales un turneu W15 în Olanda, deoarece era destul de aproape ca locație, deci nu trebuia să zbor din nou. Am luat trenul către Bruxelles, am dormit acolo duminică seară, iar luni dimineață am plecat spre Oegstgeest cu Flixbus-ul. Din nou, meciul mi-l programasem marți, dar de data aceasta am pierdut în faţa unei jucătoare mai slab clasate.
După acest meci, îmi pierdusem puțin încrederea, aveam dubii dacă să mai merg la următorul W75 în Franța. Nu aveam un loc în care să mă antrenez pentru următoarele 4 zile, deoarece eram singură, așa că singura soluție era să revin acasă și să plec sâmbătă din nou.
Alegeam varianta în care să trag de mine, să merg să joc acest turneu față de alte dăți în care poate aș fi renunțat și aș fi sărit peste el. Şi cât de inspirată am fost!
Pe drum
O mică peripeție la venire către Saint-Gaudens, orășel aflat în sudul Franței. Mi-am programat o zi întreagă pentru drum. Zburam București – Paris Charles de Gaulle, iar din Gare Montparnesse, luam trenul, cu schimbare la Toulouse. Verificasem cum pot ajunge din aeroport la gară. Dar după ce am aterizat la Paris, am aflat că trebuie să schimb trei mijloace de transport până la gară, din cauza unor reparații pe linia directă. Noroc că acasă mi-am schimbat troller-ul cu unul mai mic, ca să evit contracturile din cauza bagajului. Altfel, nu ştiu ce mă făceam cărându-l prin staţiile de metrou aglomerate.
După ce am terminat turneul din Saint-Gaudens, am plecat către Paris vineri dimineață unde, duminică, am jucat al treilea meci din Campionat, duminică. Din nou, aceeași zi de călătorie lungă, cu trei schimbări de tren în Tarbes, Paris Montparnasse și Paris Nord. Am ajuns la destinaţie cu nişte cearcăne de toată frumuseţea.
Acesta este sezonul meu de primăvară, unul plin: avioane, trenuri, autobuze, bagaje, bilete. Dar și momente scurte de bucurie pe teren, conversații cu colegele, victorii, înfrângeri, zâmbete sau lacrimi.
Voi reveni cu povești și rezultate în curând.
Chiar dacă mă mai plâng și chiar plâng, câteodată, sunt recunoscătoare că încă pot să-mi fac această meserie, pe care o practic încă de când eram o fetiţă de 8 ani.
