Aşa cum v-am promis în articolul precedent, voi continua povestea săptămânilor încărcate de pe circuit din această vară. Ultimele două s-au simțit ca și cum ar fi fost două luni, din cauza călătoriilor, dar şi a efortului pe care l-am depus pe teren.
Înainte de a vă povesti pe larg aventurile, rezultatul săptămânii trecute: în săptămâna 2-8 iunie am reuşit un rezultat foarte bun în circuitul ITF, semifinală la un turneu de categoria W50, disputat la Troisdorf.
Bineînțeles, rezultatul, punctele, premiul financiar sunt cele care ies în evidență, dar modul în care am ajuns în această fază a turneului și situațiile dificile peste care am trecut sunt cele care mă fac să continui și să simt că toată munca pe care o depun merită.
În duminica de dinaintea turneului am câştigat un set împotriva Monei Barthel (acum 197 WTA la 34 de ani – datorită unui nivel ridicat de joc în continuare, materializat printr-un titlu W75 anul trecut – dar fostă 23 WTA în 2013), la meciul echipei mele, Luitspoldpark München, din Bundesliga. După ce am pierdut primul set, am reușit să revin în setul 2, de la 3-5 și să-l câștig cu 7-6.
La W50 Troisdorf şi în campionatul Germaniei (două videoclipuri, la sfârşitul articolului) – Credit Foto 1: vitleo_sport
Acest set mi-a confirmat un nivel de joc bun, acelaşi cu cel de la W75 Saint Gaudens şi m-a ajutat să-mi reechilibrez încrederea zdruncinată la W75 Brescia de Caty McNally (212, dar fostă 54 WTA / 2023), căreia nu i-am luat decât un game.
După meciul pe echipe, am rămas în Germania, dar m-am deplasat la Troisdorf – un oraş situat între Köln şi Bonn – pentru turneul W50, despre care vorbeam la începutul articolului.
Aici am bifat:
- două meciuri în calificări, câștigate în câte două seturi împotriva a două jucătoare tinere
- o revenire de la 0-4 în setul decisiv – în optimi – împotriva Ekaterinei Gorgodze, 257 WTA (fostă 108 / 2022, un titlu W50 anul acesta) pentru cea mai importantă victorie în funcţie de locul adversarei învinse, de la cea în faţa Jesikăi Maleckova (tot 257 WTA), la W60 Braşov, iunie 2022 şi a 6-a cea mai preţioasă a carierei la acest capitol;
- un sfert de finală câştigat în două zile, care a durat 3h40′, după ce am salvat două mingi de meci în setul doi;
- în total: 7 meciuri în 7 zile
În semifinale, epuizată, am pierdut în faţa unei tinere jucătoare americane – care avea să câştige turneul – eleva reputatului antrenor Alexander Waske – care l-a îndrumat şi pe Alex Coman – dar căruia îi eliminasem alte două eleve în tururile precedente.
După acest din urmă meci, antrenorul german a venit la mine, m-a felicitat pentru turneul bun, pentru joc, dar și pentru dedicarea cu care am luptat în fiecare meci, dorința și seriozitatea arătată zi de zi, în condiţiile în care am fost singură la turneu (ca de obicei, aş completa eu).
Două sfaturi prețioase pe care mi le-a dat au fost legate de aspectele tehnice ale jocului meu.
Această discuție cu renumitul antrenor mi-a confirmat din nou sentimentul pe care l-am avut când am revenit în circuit: acela că încă pot să progresez și să arăt un nivel de joc bun, la cei 29 de ani pe care i-am împlinit în luna martie.
Turneul de la Troisdorf mi-a adus 22 de puncte WTA – a 3-a cea mai importantă realizare a carierei la acest capitol (după finala de la W25 Trieste, septembrie 2022 – 30 de puncte şi semifinala de la W25 Tarvisio, iulie 2021 – 25 de puncte), un progres de 70 locuri în clasament – până pe 481 WTA, cel mai bun loc din 29 mai 2023 încoace. Maximul meu este 380 WTA / 26 iulie 2021, dar când ne gândim că în mai 2024 coborâsem până pe 1168 WTA– după cele două accidentări apropiate în timp (prima, a doua) – înţelegeţi că am motive să fiu mândră. Să nu uităm de cei 1313 de euro (net) preţioşi în cont.
Revenind la săptămâna de dinaintea acestui turneu, unul dintre motivele pentru care aceste săptămâni s-au simțit mai lungi au fost călătoriile despre care vă povesteam în articolul precedent şi care au continuat de atunci. Am început deplasarea de la Bucureşti spre ultimul meci pentru echipa din Franța, desfășurat, ca de obicei, duminica. În aceeași zi, aveam zborul către Milano Bergamo, unde participam la turneul W75 în Brescia şi luni jucam primul tur de calificări. Din nou, o zi grea cu două meciuri și o călătorie.
Totul a decurs conform planului, mai puțin o mică aventură haioasă din cauza căreia era să pierd trenul către Brescia. După ce am aterizat, am luat autobuzul către gară. Aveam destul timp până la tren, așa că m-am așezat la coadă să cumpăr biletul în format fizic. De obicei îl cumpăr on-line şi era cât pe ce să plătesc abaterea de la disciplină: o doamnă înaintea mea, a zăbovit aproximativ 20 de minute la ghişeu, așa că am revenit la opțiunea on-line. Voiam să mă îndrept spre linia de unde pleca trenul, dar ce să vezi, liniile principale erau în renovare, trebuia să găsesc linia 1 Vest. Am întrebat câteva persoane, m-am învârtit, timpul se scurgea. Până la urmă am primit o indicație bună și am ajuns în tren cu două minute înainte de plecare.
Am jucat primul meci de calificări fără încălzirea de tenis specifică, am câștigat după o partidă lungă, dar al doilea meci l-am pierdut după cum vă povesteam mai sus.
Din Brescia, am decis să merg către München, unde urma să mă antrenez o zi, ca mai apoi să plec cu o colegă de echipă spre Nordul Germaniei. Am luat trenul pentru o călătorie de vreo 7 ore, am ajuns la destinație, m-am antrenat, iar de acolo am plecat mai departe.
În concluzie: cinci hoteluri schimbate în cinci zile, bagaje desfăcute și refăcute de fiecare dată, 14 ore de drum în trei zile.
Periplul meu prin circuit vor continua. La fel şi „Cronicile de pe teren”.
