Scriu aceste rânduri din Suedia, unde joc timp de două săptămâni în Elitserien, prima Ligă a Campionatului Naţional pe echipe, fiind componentă a echipei Lidingö.

Închei aici un sezon în care am jucat mult, în anumite momente mă gândesc că prea mult. Dar apoi ajung la concluzia că aşa a fost bine. Mai întâi, din punct de vedere subiectiv, căci am fost recunoscătoare pentru că mi-am revenit după cele două accidentări şi m-am simţit datoare să profit de sănătatea bună, jucând. Mai apoi, pentru că am avut nevoie de bani, de aici multitudinea evenimentelor pe echipe la care am participat. Acestea mi-au finanţat atât deplasările la turneele ITF, dar şi cheltuielile pe care le avem şi noi jucătorii, ca tot omul.

Una importantă a fost pricinuită de schimbarea maşinii. Pentru noi, aceasta este obligatorie, aproape la fel ca racheta. Nu ai cum să ajungi altfel, la antrenament, pregătire fizică, recuperare, în trei locuri diferite din Bucureşti, în aceeaşi zi. În plus, mai joci turnee în capitală şi în ţară, iar călătoriile cu mijloacele de transport în comun nu ajută performanţa.
Cum venise – mai demult – timpul s-o schimb pe cea veche, am decis să fac acest pas.

Studiind; în Bucegi; la Miami şi pe teren, în Germania

Dar să revenim la tenisul propriu-zis:

Ce am realizat în acest sezon?

• am jucat în 26 turnee oficiale ITF, plus alte 13 evenimente (acestea, la echipe, în campionatele din România, Franţa, Germania, Italia şi Suedia + 1 turneu UTR)
• la turneele ITF am disputat 62 de partide – palmares: 35-27 (la simplu, pentru că anul acesta nu m-am mai concentrat pe dublu, probă la care am câştigat totuşi un titlu la categoria W15)
• am acumulat 108 puncte WTA la simplu, faţă de doar 63 în 2024, astfel că închei sezonul pe locul 490 WTA, după ce îl începusem pe 626
• am câştigat 14.451 USD brut în circuitul ITF şi cu puţin peste 20.000 de euro la evenimentele pe echipe din străinătate şi de la cluburile din România pe care le-am reprezentat, CSM Timişoara şi Rapid

Mult? Puţin? Se putea mai bine? 

În primul rând, progresul în clasament vorbeşte de la sine.

La cei aproape 30 de ani ai mei, luând în considerare şi contextul personal, în care v-am introdus pe larg şi cu sinceritate în cele 40 de articole publicate pe acest blog, sunt relativ mulţumită. Spun „relativ”, pentru că se putea şi mai bine. Am destule să-mi reproşez, mai ales în ce priveşte abordarea anumitor meciuri, în care n-am avut suficientă încredere în mine şi adversarele au profitat.

Dar am avut şi realizări frumoase, care m-au mulţumit şi mă ajută să continui, pentru că încă sunt acolo şi mă bat.

Spre final de an o satisfacţie majoră a venit din afara terenului, şi anume am fost aleasă în Consiliul Jucătoarelor ITF pentru un mandat de doi ani (2026-27).

Ce este Consiliul Jucătoarelor ITF (ITF Player Panel), cum am fost aleasă şi ce îmi propun

Un grup de jucători ales de către colegii lor, este desemnat a fi „vocea” colegilor de pe circuit, sintetizează reacţiile, doleanţele, criticile acestora legate de regulament şi încearcă astfel să influenţeze direcţia spre care se îndreaptă circuitul. Toate acestea, în interesul jucătorilor. Cu alte cuvinte, un organism consultativ.

Consiliul jucătoarelor este format din 9 membri: noi, cele 7 jucătoare – 5 la masculin -, preşedinta Consiliului, cvadrupla campioană de Grand Slam (la toate probele), Mary Pierce – Mark Woodforde, la masculin -, aceştia fără drept de vot.
Tot fără drept de vot, ITF va numi în Consiliu un antrenor, membru al Comisiei antrenorilor ITF.

Sarcina noastră este de a prezenta problemele şi propunerile – filtrate, astfel încât modificările dorite să poată alcătui baza unei negocieri cu şanse de reuşită – la întâlnirile Consiliului, care vor avea loc o dată pe trimestru, dar şi să ne lămurim colegele în legătură cu diversele nelămuriri pe care le au.

În mare măsură, dorinţele jucătoarelor sunt cunoscute, rămâne ca noi să venim cu idei de implementare şi să avem forţa necesară de a negocia în favoarea lor sau mai bine zis, a noastră.

Consiliul a fost înfiinţat în 2020 (acesta a fost al 4-lea rând de alegeri) după modelul celor din circuitele „mari”, ATP şi WTA. Cu atât mai provocator este rolul nostru, pentru a demonstra pe de o parte că panelul ITF nu a fost înfiinţat doar pentru a imita, şi, pe de alta, de a evita ca acest circuit să nu rămână doar o Cenuşăreasă, inclusiv în ochii opiniei publice.

Am fost propusă şi în 2020, dar nu am fost aleasă. Totuşi, aceea nominalizare m-a făcut să urmăresc cu mai mare atenţie ce se întâmplă în circuit. Şi am avut ce urmări: modificările au fost multe, aproape în fiecare an. Categoriile turneelor, implicit punctele şi premiile financiare s-au modificat şi – de ce să n-o recunoaştem – în bine. S-a acordat ospitalitate (cazare plătită) pentru turneele de categoriile W100 şi W75 (100, respectiv 75 de puncte pentru campioană), de la categoria W50 în sus, evenimentele sunt transmise live video pe platforma WTT (World Tennis Tour). De anul acesta, off court coaching-ul (sfaturile antrenorului în timpul partidelor) este permis, atunci când la meci oficiază un arbitru de scaun.

E loc şi de (mult) mai bine, iar ambiţia mea este de a contribui în a-l atinge.

Anul acesta am fost propusă de o colegă de circuit, Alexandra Osborne – membră a Consiliului, timp de două mandate – şi acum am fost aleasă.

Probabil că cele care au votat au ţinut cont de:

– activitatea mea îndelungată în circuit, primul turneu ITF (la senioare) l-am jucat în 2010, la doar 14 ani
– rezultatele obţinute: 35 de titluri după 79 de finale (prima în 2013), 1091 de meciuri jucate, palmares: 696-395 (toate statisticile, la simplu şi dublu)
– atitudinea mea faţă de colege, pe care le-am considerat adversare doar în timpul meciurilor iar, în rest, le-am tratat cu respect, amiciţie şi, deseori, cu prietenie.

De asemenea, blogul pe care citiţi aceste rânduri a ajutat, pentru că aproape în fiecare articol – tradus mereu în engleză – am abordat aspecte legate de organizarea competiţiilor – inclusiv propuneri concrete – şi am prezentat cu sinceritate aspecte din viaţa de zi cu zi a jucătorilor şi problemele cu care se confruntă.

Am multe idei, aşa că m-am pus deja pe treabă. Mă documentez, recitesc regulamentele şi urmăresc comentariile jucătoarelor pe diverse conturi, legate tocmai de problemele cu care se confruntă. Urmează să iau legătura cu ele şi apoi să-mi articulez propunerile.

Post scriptum

Sunt onorată de atenţia cu care a tratat mass-media de la noi alegerea mea, dar, totuşi, să nu exagerăm: un „moment istoric în tenisul românesc” sau „un anunţ uriaş”, cum au titrat unele publicaţii legat de alegerea mea, nu este nicidecum acesta.

Ci altele, binecunoscute, şi autorii lor, la fel: Simona, Ilie, Virginia, Ion, Horia, dar şi Sorana, Irina, Monica, iar lista „uriaşilor” care au creat „momente istorice” pentru tenisul şi sportul românesc poate continua.